Cât de des ar trebui să ne racordăm racheta ?

Cât de des ar trebui să ne racordăm racheta ?

Una din întrebările cele mai frecvente în cercurile amatorilor cât și a celor care sunt la început de drum în tenis. O întrebare care este adesea neglijată de foarte multă lume. Adevărul este că racordajul își pierde din tensiune, se uzează și își pierde din elasticitate . Acești factori, în timp, pot avea un impact negativ asupra calității jocului tău de tenis. Să încercăm să vedem niște motive pentru care este recomandat, ca de multe ori, să schimbăm racordajul chiar daca acesta nu s-a rupt încă.

  • Corzile încep să-și piardă din tensiune la scurt timp dupa ce racheta a fost racordată. În primele 24 de ore acestea își pierd aproximativ 10% din tensiunea cu care au fost puse pe rachetă.
  • Această tensiune continuă să scadă și mai mult în timp, mai ales atunci când începem să și jucăm cu racordajul respectiv.
  • Corzile și tensiunea acestora au un impact major asupra forței și controlului pe care le ai.
  • Deseori se întâmplă ca un jucător să aibă tendința să facă mici ajustări de tehnică pentru a compensa o pierdere de tensiune a racordajului.

Pentru a evita aceste lucruri, ar fi indicat să schimbăm racordajul atunci când simțim că acesta nu mai are un impact pozitiv asupra jocului nostru. Factori precum frecvența cu care joci tenis, stilul de joc, nivelul de joc la care joci, participarea în competiții, bugetul cât și preferințe personale, ar trebui luați în considerare atunci când ne hotărâm cât de des ne racordăm racheta.

  • Frecvența cu care joci : evident că discutăm de alt grad de uzură al unui racordaj atunci când cineva joacă tenis 2 ore pe zi , 5 zile pe săptămână si cineva care joacă 2 ore pe săptămână. Cu cât joci mai des, cu atât ar trebui să-ți schimbi mai des racordajul
  • Stilul de joc: Dacă lovești mai plat și ataci rapid fileul atunci poate nu va fi nevoie să-ți schimbi racordajul prea des. Dacă lovești cu spin din spatele terenului și preferi raliurile lungi, atunci vei fi nevoit să-și racordezi mai des racheta. Fricțiunea pe care o produc loviturile cu spin cât și numărul mai mare de lovituri lovite efectiv, cresc uzura racordajului.
  • Nivelul la care joci: Cu cât crește nivelul de joc cu atât devine mai important să controlezi perfect toate elementele din joc care îți sunt sub control. De asemenea jucătorii profesioniști ajung să aibă un simț foarte rafinat vizavi de tensiunea cu care preferă ei să joace și pierderea tensiunii care se întâmplă în mod natural. Pe lângă acest aspect, contribuie la uzura racordajului și viteza de joc foarte mare de la acest nivel ridicat. Aici, rachetele se racordează chiar și zilnic în unele cazuri.
  • Participarea în competiții: În mod evident dacă avem meciuri de jucat zilnic (uneori și mai mult de 1 meci pe zi) , putem prefera să ne racordăm racheta după fiecare meci pentru a păstra tensiunea optimă.
  • Buget: Pentru majoritatea jucătorilor de tenis, de la orice nivel, nevoia de încadrare într-un buget este pur și simplu o realitate. Pentru a putea să ne încadrăm în buget, putem lua în considerare și tipul corzii, materialul din care e făcută cât și grosimea sa.
  • Preferințe personale: Fiecare din noi are diferite preferințe când vine vorba de un racordaj. Unii preferă un tip de racordaj care aruncă mai mult, alții un racordaj mai compact, care conferă mai mult control. Unii preferă feeling-ul oferit de un racordaj de 1.25mm grosime, alții durabilitatea pe care o oferă unul de 1.30mm . Acest aspect deși este 100% subiectiv are adesea cea mai mare importanță pentru noi atunci când avem de decis ce racordaj utilizăm și cât de des ne racordăm racheta.