Planificarea dezvoltării unui copil într-un jucător de tenis de performanță

Acest articol este menit să atragă atenția în special părinților și antrenorilor de tenis în legătură cu acest subiect. Consider că abordarea drumului către performanță trebuie să fie total diferită acum, față de acum 10 sau 20 de ani. Un alt motiv pentru care cred că acest subiect este relevant este că în România ne confruntăm de mult timp cu problema jucătorilor de tenis care excelează la copii sau juniori și care nu ajung să confirme pe circuitele ATP sau WTA (de fapt singurele circuite unde rezultatele chiar contează) .

În termeni mari, cred că cele două cuvinte care rezumă cel mai bine o abordare sănătoasă vizavi de acest subiect sunt : încet și sigur . Este ceva foarte des întâlnit să vedem copii între 8 și 12 ani care sunt la început de drum și care din diverse motive ajung să joace tenis chiar și 20 de ore pe săptămână la care se mai adaugă încă 5-6 ore de ”pregătire fizică”. Sunt mai multe probleme cu acest tip de abordare. Însă, înainte de a intra în ele, aș dori să menționez că este responsabilitatea noastră ca antrenori să vedem dincolo de un interes pe termen scurt (de a lua mai mulți bani pentru timpul petrecut de copil pe teren) și să ghidăm părinții către un program de tenis realist și responsabil pentru copilul lor. Nu este nevoie de 10 ore de antrenament pe săptămână pentru un copil care nu este foarte încântat de tenis. Acesta poate juca și 3-4 ore de plăcere cât și pentru dezvoltarea sa fizică. Nu avem de ce să dăm speranțe false părinților că orice copil poate ajunge un jucător de top pentru că adevărul este diferit. Așa cum, indiferent de pasiunea copilului pentru tenis, nu este nevoie de 20 de ore de antrenament pe săptămână pentru un copil sub 13-14 ani dacă dorim să nu îi facem rău. Evident, dincolo de sfaturile unui antrenor, există și o datorie a părinților în opinia mea de a nu deveni prea zeloși și de a nu-și proiecta diversele probleme sau dorințe pe dezvoltarea copilului lor prin acest sport. O problemă cu acest tip de abordare este că în majoritatea cazurilor duce la niște rezultate bune la copii . Vă puteți întreba de ce ar fi asta o problemă . Cred că poate fi o problemă din următoarele puncte de vedere:

  • copilul ajunge să fie „bun” la aceste categorii de vârstă doar pentru că petrece mai multe ore pe teren decât adversarii săi și astfel este mult mai consistent, nu pentru că are niște abilități superioare
  • începe focus-ul să fie mai mult pe rezultate de la o vârstă mult prea fragedă – la acestă vârstă importantă este doar dezvoltarea sportivului, rezultatele neavând relevanță
  • copilul este supus unei presiuni pe plan emoțional pe care de cele mai multe ori nu știe să o gestioneze la această vârstă
  • copilul va fi obițnuit să câștige și astfel în momentul în care invariabil va da de greu și va începe să piardă mai multe meciuri în fața unor adversari mai buni, va avea un șoc puternic pe care este posibil să nu știe să îl gestioneze (deoarece nu a învățat să gestioneze eșecul de mic)

Un alt lucru care se întâmplă dacă încărcăm copilul cu prea multe ore de antrenament este fenomenul de ”mental burn-out” . Nu aceasta este vârsta la care jucătorul trebuie să mănânce tenis pe pâine. Acea vârstă este aproximativ în perioada junioratului (17-18 ani) . Însă dacă forțăm și încărcăm copilul de la acea vârstă , acesta va ajunge, în majoritatea cazurilor, să fie epuizat mental la 17-18 ani – atunci când ar trebui într-adevăr să înceapă să se dedice 100% tenisului. Alt aspect, poate cel mai important, pe care ar trebui să-l avem în vedere atunci când planificăm dezvoltarea unui copil într-un jucător de performanță, este acela al calităților motrice și tehnice pe care acesta trebuie să le dobândească ca și copil. Aceste calități nu pot fi dobândite la această vârstă fragedă prin competiție. Competiția are rolul ei important însă dezvoltarea acestor calități trebuie să primeze la copii.  Astfel, este mult mai important ca un copil să învețe de mic niște lovituri corecte, îndemânarea necesară pentru a imprima diverse efecte, cum să ajungă la fileu și să execute un voleu bun sau lejeritatea cu care poate lovi mingea foarte puternic fără teama de a face o greșeală,etc. Dacă un jucător nu învață aceste deprinderi și multe altele de mic, îi va fi extrem de dificil să își atingă potențialul. De asemenea din punctul de vedere al pregătirii fizice, la această vârstă nu ne interesează dezvoltarea rezistenței sau a forței atât de mult, ci mai degrabă coordonarea, învățarea unor deprinderi motrice generale sau tehnica deplasării în terenul de tenis.

Vremurile în care la 16-17 ani se câștigau turnee de grand-slam au apus de mult. Este nevoie ca lumea să înceapă să conștientizeze cât de mult au crescut mediile de vârstă din circuitele ATP sau WTA pentru jucătorii din prima 100. Astăzi s-a ajuns la o medie de vârstă de 25-26 de ani pentru bărbați și 23-24 de ani pentru femei (vârsta medie a jucătorilor din prima sută). Așa că unde este graba ? De ce să ne grăbim pe acest drum ? Nu ar fi mai bine să realizăm că dezvoltarea unui copil într-un jucător de top este mai degrabă un maraton, nu un sprint ?