Te-ai gândit vreodată care este cea mai mare diferență dintre jucătorii care ajung în top și cei care nu ? Poate fi vorba despre pregătire fizică, tehnică sau tactică din moment ce sunt numeroase exemple cu jucători super dotați din aceste puncte de vedere, care au pierdut meciuri împotriva unor jucători care posedă aceste calități la un nivel inferior ?
Evident că acestea sunt importante si deseori determină rezultatul unui meci, însă, personal, consider că o componentă și mai importantă este tăria sau forța mentală. Mulți sportivi de top au definit această caracteristică de-a lungul timpului ca fiind capacitatea de a îți ridica nivelul și de a da randament maxim de fiecare dată când ești într-o situație dificilă. Este voința de a îți depăși limitele fizice atunci când ești la un antrenament de tenis sau de pregătire fizică. Este ceea ce aduce acea disciplină care îl face pe jucător să își organizeze tot programul său zilnic in jurul unui singur scop: să ajungă în elita tenisului mondial.
Zi de zi, săptămână de săptămână, an de an acești sportivi de excepție persistă și nu se abat de la calea lor. Din această voință și persistență rezultă forța mentală de care dau dovadă toți marii campioni. Mai este o definiție a forței mentale cu care rezonez foarte mult : ”Tăria mentală este perseverență și pasiune puse in slujba unor obiective pe termen lung. Aceasta presupune o muncă continuă spre aceste obiective menținând un nivel de interes și efort maxim în ciuda eșecurilor și adversității. Individul determinat, care posedă forță mentală, abordează cursa către succes ca un maraton și atu-ul său este stamina. Acolo unde dezamăgirea sau plictiseala îi fac pe alții să își schimbe cursul și sa nu mai investească timp și efort,campionii rămân pe același drum.”
Cred că cea mai importantă concluzie pe care o putem trage din această definiție este că drumul către obiectivele de termen lung nu este de câteva luni sau de un an, ci de ani de zile de efort zilnic.Odată cu apariția unor cărți precum ”Talent is overrated” – Geoffrey Calvin sau ”The talent code” – Daniel Coyle, ideea că este nevoie de mai mult decât talent pentru a ajunge in top-ul oricărui sport a început să fie unanim acceptată. În 2016 psihologul comportamental Angela Duckworth a elaborat două ecuații simple care încadrează componenta ”talent” cât si drumul către marea performanță:
TALENT x EFORT = ABILITATE
ABILITATE x EFORT = PERFORMANȚĂ
Ce putem observa la aceste două ecuații ?
În primul rând putem concluziona că indiferent de cât de talentat este un jucător fără ca acesta să depună efortul necesar îi este imposibil să-și dezvolte și să-și rafineze abilitățile. Ca antrenor am văzut asta de multe ori în etapele timpurii ale junioratului: unii jucători sunt mai motrici, reușesc să lovească mingea mai curat, observă jocul mult mai bine. Toate acestea rezultă cel mai probabil dintr-o abilitate înnăscută. Asta nu înseamnă că jucătorul sau jucătoarea respectivă va fi urmatorul Roger Federer sau următoarea Serena Williams. Efortul depus pe o perioadă cât mai întinsă de timp este ceea ce dezvoltă și rafinează abilitatea unui jucător de a performa la un nivel cât mai ridicat.
În al doilea rând, din moment ce jucătorul a ajuns să fie abil, efortul depus nu trebuie să dispară. Putem observa în cea de a doua ecuație că efortul încă joacă un rol crucial pentru a putea manifesta succesul. Aici greșesc abordarea foarte mulți jucători și am văzut asta în foarte multe cazuri. Jucătorul X a ajuns să posede un forehand , serviciu, etc, de nivel bun și mentalitatea ajunge să fie că nu mai este nevoie să exerseze acea abilitate la fel de mult.Și în acest moment nu numai că se oprește progresul însă, în timp,de multe ori datorită și diverselor circumstanțe, se intalează chiar un fel de regres. Vă puteți imagina o astfel de mentalitate la jucători de top cum ar fi Rafael Nadal? Acesta a spus în multe ocazii că încearcă permanent să își dezvolte și să își rafineze loviturile cât și jocul în general. Un exemplu perfect de un individ cu o tărie mentală ieșită din comun. Indiferent de talentul sau abilitatea pe care o posedă, efortul primează întotdeauna.
Felul în care un sportiv se antrenează poate avea un efect major în dezvoltarea tăriei sale mentale. Sunt multe studii făcute pe mai multe ramuri sportive (unul din cele mai recente fiind in 2016 de Tadesqui și Young cu un eșantion de 250 sportivi de toate nivelurile) în care s-a demonstrat clar că perseverența, efortul și consistența interesului manifestat pentru sportul practicat sunt factori comuni pentru cei ce ajung pe culmile succesului sportiv.
S-a descoperit că cei din eșantion care punctau cel mai bine la categoria efort și perseverență aveau niște lucruri in comun. Antrenamentele lor erau intenționate, (voi explica imediat la ce se referă asta) iar ei erau nelipsiți de la antrenamente și lucrau chiar extra după acestea.
Antrenamentul intenționat este asociat cu eșecul- în alte cuvinte,dacă sportivul este pus în fața unor exerciții sau obiective de antrenament grele pentru nivelul său ne putem aștepta ca acesta să eșueze în atingerea lor în minim 50% din cazuri. Astfel sportivul poate să învețe mult mai repede cum să gestioneze eșecul sau cum să reacționeze în momente dificile dar și ce ajustări să facă pentru a putea să efectueze cu succes exercițiul respectiv. Un alt avantaj este că acest gen de antrenament îl învață pe sportiv să amâne gratificarea, acesta putând să rămână motivat chiar și când nu își îndeplinește un obiectiv de termen scurt deoarece se gândește la satisfacția pe care o va avea atunci când muncește către un obiectiv pe termen lung. Consider că este important în meseria noastră să învățăm sportivii cu care colaborăm să fie responsabili, nu să le promovăm un simț fals de reasigurare făcându-le obiectivele pe termen scurt ușor de atins.
Aș dori să inchei cu un citat care rezonez: ”Hard work beats talent if talent doesn’t work hard”, tradus în română: ”Munca bate talentul dacă talentul nu muncește”.
by